sâmbătă, 25 februarie 2017

Recenzie ,,Contract marital” de Alexa Drăgan

Titlu: Contract marital
Autor: Alexa Drăgan
Număr pagini: 256
Editura: Letras
Gen: Dragoste, Acțiune.

Anastasia Dima este o femeie frumoasă, independentă, deșteaptă, de douăzeci și opt de ani și care lucrează la o agenție de securitate. Cu un comportament cameleonic, femeia ajută din pură voință o fetiță dovedindu-se săritoare și sensibilă, ca mai apoi să dea piept cu tatăl copilei, Damian, și să îl înfrunte cu tărie. Când bărbatul apare în peisaj, venind cu un absurd contract de căsătorie, Anastasia schimbă termenii și condițiile, ajungând la un compromis favorabil de ambele părți. Acest contract marital devine startul pentru o serie de evenimente care pun în valoare atât calități cât și defecte ale personajelor, dar care aduce după sine și un trecut tumultos, de care femeia fuge.

Sunt o femeie nu extrem de frumoasă, dar drăguță și inteligentă, iar el nu cred că a cunoscut multe ca mine.Da, presupun că ești și modestă, și pe cale de dispariție, nu?

sâmbătă, 18 februarie 2017

Recenzie ,,Nu mă tem” de Silviu Urdea

Titlu: Nu mă tem
Autor: Silviu Urdea
Număr pagini: 286
Editura: Libris EDITORIAL
Gen: Thriller, psihologic.

V-a fost vreodată frică? Frică de moarte, de singurătate, de nebunie, de oameni, de întuneric? V-ați întrebat vreodată de unde vine această frică?
Un răspuns ați putea găsi în cartea lui Silviu Urdea, cel care nu se teme să-și împărtășească ideile cu cititorii.

Nu mă tem este o carte în 22 de capitole, un prolog și un epilog, care urmărește zbaterea atât interioară cât și exterioară a unui bărbat intitulat Filip. Răpit și închis în subteranul unei case din mijlocul pădurii, bărbatul este supus unui așa-zis tratament de către o doctoriță. Legat de pat, privat de lumină și lăsat să flămânzească o lungă perioadă de timp, Silviu redă în scris zbuciumul personajului său ce pare că-și pierde mințile sub presiunea tratamentului aplicat și a lui Ihrin, binefăcătoarea sa.
Pentru el, trecutul fără prezent era ca ceasul fără baterii.

miercuri, 15 februarie 2017

Interviu Liliana Gabroveanu - autoarea cărții ,,Muzicanții de bronz”


Bună, dragii mei șoricei de bibliotecă! Azi ne încântăm cu un nou interviu pe blogul nostru, un interviu cu Liliana Gabroveanu. Ca să nu uităm de copilul din noi și de copilărie, vă invit să descoperim împreună secretele poveștilor scriitoarei.

Șoarece de bibliotecă: Care este istoria scrisului? Cum ați început să scrieți?

marți, 14 februarie 2017

Top 5 cărți de citit de Valentine's Day

     Pentru că azi este o zi semnificativă pentru majoritatea tinerilor din zilele noastre, m-am gândit că nu trebuie lăsată să treacă fără un articol pe blog destinat ei. Cu ajutorul vostru și cu experiența mea în lectură, am făcut un Top 5 al celor mai bune romane de dragoste.
     5. O minciună nevinovată de K. A. Tucker pare la început a fi un clișeu, dar totul se schimbă când în preajmă apar doi băieți, aparent perfecți. Livie se află între ciocan și nicovală. Îl cunoaște pe Ashton, tipul rău pentru care simte o atracție incontrolabilă, apoi pe Connor, băiatul perfect, cuminte, deștept și simțit. K. A. Tucker a compus un roman lejer de citit, perfect pentru un cadou de Ziua Îndrăgostiților.

duminică, 5 februarie 2017

Recenzie ,,Muzicanții de bronz” și ,,Secvențe” de Liliana Gabroveanu

Titlu: Muzicanții de bronz
          Secvențe
Autor: Liliana Gabroveanu
Număr pagini: 98
                         81
Editura: Singur

Tuturor ne face plăcere să rememorăm secvențe din trecut, momente care ne-au marcat sau situații-limită la care am luat parte. Ei bine, autoarea noastă, Liliana Gabroveanu, tocmai acest lucru face, dar într-o manieră mult mai atractivă. În cele două cărticele ale sale, scriitoarea îmbracă o serie de povești pe fondul unor învățături.
,,Muzicanții de bronz” este o culegere de 13 povestiri(Muzicanții de bronz Croaziera, Afrodita, Râsul citadin ș.a.) care prezintă personaje în diverse situații, oameni aparent normali, dar cu trăiri interioare din cale-afară de puternice. În urma fiecărei destăinuiri, Liliana aduce în atenție povața pe care noi trebuie să o culegem din acțiunile omului modern și a adaptării lui la societate.
Eram ca o frunză în vânt, fără voință proprie.