sâmbătă, 18 februarie 2017

Recenzie ,,Nu mă tem” de Silviu Urdea

Titlu: Nu mă tem
Autor: Silviu Urdea
Număr pagini: 286
Editura: Libris EDITORIAL
Gen: Thriller, psihologic.

V-a fost vreodată frică? Frică de moarte, de singurătate, de nebunie, de oameni, de întuneric? V-ați întrebat vreodată de unde vine această frică?
Un răspuns ați putea găsi în cartea lui Silviu Urdea, cel care nu se teme să-și împărtășească ideile cu cititorii.

Nu mă tem este o carte în 22 de capitole, un prolog și un epilog, care urmărește zbaterea atât interioară cât și exterioară a unui bărbat intitulat Filip. Răpit și închis în subteranul unei case din mijlocul pădurii, bărbatul este supus unui așa-zis tratament de către o doctoriță. Legat de pat, privat de lumină și lăsat să flămânzească o lungă perioadă de timp, Silviu redă în scris zbuciumul personajului său ce pare că-și pierde mințile sub presiunea tratamentului aplicat și a lui Ihrin, binefăcătoarea sa.
Pentru el, trecutul fără prezent era ca ceasul fără baterii.


Filip este personajul principal al cărții. Suferind de o boală care îl face să nu-și mai aducă aminte cine este, ajunge să fie răpit de doi doctori mai nebuni decât el și supus unei serii de acțiuni dubioase. Ca personalitate, Filip, se încadrează în tipologia celor care luptă pentru viața sa, cei vizați cu un comportament tolerant, dar autoritar, fapt ce îl aduce spre finalul neprevăzut. Puternic în personalitate și cu o voință de a trăi mai mare decât frica lui de necunoscut, bărbatul își duce în minte propria luptă cu sinele, o luptă în care ambele părți sunt... Filip.
—Și eu aș fi vrut să văd răsăritul soarelui din alte nenumărate mii de locuri, dar, din păcate, suntem prizonierul unul altuia, îi replică ea.
Personal, recunosc că la început cartea nu m-a atras în așa măsură încât să nu o pot lăsa din mână, dar odată ce lucrurile au devenit mai clare cu ceea ce se petrecere în subsolul casei doctoriței, am vrut să descopăr povestea și soarta lui Filip. Spre finalul cărții, stăteam cu ochii larg deschiși și paginile treceau fără să-mi dau seama.
Pe de altă parte, apreciez stilul lejer în care este scris romanul, dar presărat pe alocuri cu informații precise din domeniul științific. Am fost surprinsă să constat la final că Silviu m-a învățat și alte lucruri prin cartea sa, pentru că nu expusese doar chinul personajului, ci și teorii și detalii despre mintea umană.
Până și diavolului îi era teamă de întuneric, el trăia în lumină.
Puncte tari:
-Limbajul de specialitate este vast și am apreciat că orice idee a fost susținută și îmbrăcată prin acțiunea personajelor;
-Mi-au plăcut mult descrierile. La început ca un drum, în genul lui Rebreanu în Ion, apoi încărcate de figuri de stil, în special comparații;
-Ideea de bază este originală și asta plasează cartea desupra multora;
-Mi-au plăcut mult personajele. Au fost însuflețite de-a binelea, cu propriul caracter, propria personalitate, propriile gânduri și de multe ori acțiunile lor m-au surprins. De asemenea, au fost foarte bine caracterizate, cu trăiri sufletești demne de romanele psihologice;
-Am extras o serie de citate interesante;
-Apreciez exactitatea informațiilor legate de știință și studiu;
-Am remarcat că Silviu s-a folosit de legături, să le spun așa. De exemplu, obiecte sau fapte de început cărora nici nu le-am dat atenție, s-au dovedit a fi semnificative pe parcurs;
-Finalul mi-a plăcut enorm.
Organismul uman e cea mai sofisticată mașinărie din Univers.
Puncte slabe(da, avem și din astea):
-Am constat minore greșeli de scriere, dar nimic ce nu poate fi modificat;
-La început limbajul a fost ermetic, nu știam în ce lume am picat și au fost unele înjurături și structuri care nu dau bine în cărți bune;
-Mi-au sărit în ochi unele comparații puțin forțate. Nu știu dacă așa a vrut Silviu să iasă, dar scârțâiau acolo.
Față de cele bune, punctele slabe sunt în minoritate, deci asta e bine.
Recomand cartea aceasta persoanelor interesate de psihologie, celor în domeniu, căutătorilor de horror și celor peste 18 ani, clar.
Ofer 4/5 steluțe cărții și un mare Felicitări pentru ce ți-a ieșit, Silviu Urdea!

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu